When I started using Twitter, not so long ago, only in October, last year, I did it because I was curios, but the last push was given by @valentinaneacsu who recommended me to try and see what’s it all about. After some time I became hooked on it, then I tried to cut back a little and now, I think that am reaching what is a balance for me, or at least for the time being.
During my first twitter days I read a lot of “advices” and how-to’s about Twitter, and among these there is one that I consider most valuable, and it is, as many good advices, quite simple.
Take it slow!
That’s it! I don’t know where I’ve read it, probably in more then on places. It could of been TwitTip or some other place. Maybe these are not the exact words. But it is so true! All you have to do is to take it slow, start small, then look at what people are doing. Don’t follow 1000 people, start with you friends, or people you’ve heard about. See how they interact with the community. Add people slowly and this will give you the opportunity to find your own voice, to adapt and see what’s fun and OK for you and what’s not.
There’s one more think I would add to this great advice, and that is: Use your common sense!
If you read tips about Twitter, that’s great, but do things your way and use your common sense. It will tell you how you should interact with the others. You are who you are, you are unique and that gives you the right to have your own voice. But in the same time use your common sense and respect the others, this way it will be more fun for everybody.
If you want, you can find me on Twitter as @LiviuLica, see you there!
Tails, long and short, niches large or narrow. These are all words that flow around in the buzz words soup. Seth Godin talks about Tribes, which, in my view, is just a fancy way of defining your place in a niche or to create you own niche. Niches are cool, and there is a reason for it.
In the end all of this talk about The Long Tail and Tribes comes down to the idea that any of us, as an individual, can put in more effort into something that is irrelevant for 99% of the world, but incredibly valuable for the rest 1% than any company or organization will ever be able to. And that 1% may be more then enough to satisfy our needs, whatever those are.
This is so obvious! isn’t it? If yes, why didn’t we talked about this so much back in the “Pen & Paper” era? Because it was too expensive and risky to target such narrow niches. No book store could afford the Long Tail approach and much to rare were the opportunities when we could gather enough people at one place to forge our mighty community (don’t really like the word tribe).
But now we have the mighty internet, the all reaching web with it’s websites, blogs, microblogs and all variations of this sort. Any of us can have a small piece of the web that can be reached by anyone in the whole world with more ease than picking up the phone.
And this gives us the power to be unique and be great at it. Most people may think that we’re not for them, but if there are 10, 100, 1000 people out there that share our uniqueness, then we are in business. And business != $$$, it may be just fun, or ego, or need to be with your peers.
You have not eqxcuse of not being yourself and expressing it any way you can. The only hurdle left is to let people out there know you exist. Google / MSN / Yahoo / etc are all good friends, but these are not enough. You need to build your community. Or if you are just a person that want’s to be part of something, you need to be able to find your community.
But how do you do this? How can you shout out far and wide that you exist?
NOTE: Through this post you will see links to clips I took at the concert. The purpose is to give you an idea about what’s like at their show.
Buena Vista Social club was in town, so we went to see the show. Us geex know our culture, sometimes. But anyway, we were there, on the 7th of February 2009, we were in Bucharest, Romania, at Sala Palatului to see a great show and listen to some very good Cuban music. It was with intention that I used show instead of concert, because before anything, Buena Vista Social Club puts on a show like no other.
The tickets sold out 2 weeks before the show, the hall was packed. I’ve never seen Sala Palatului so packed before. This alone created a great deal of anticipations.
And the lights are off and the music starts. They opened with Chan Chan, which is probably their best known song. This gave a big boost to everybody and the show was on. 15 minutes in, people were on their feet, dancing and clapping like crazy and enjoying every moment.
What I liked most, though, was an 12-13 minutes instrumental piece done by the two guitarists (one electric and once classical guitar) and the rest of the orchestra. Everything had to have a story, so the story was that one of the guys (the electric guitar) was said. Why? I have no clue. My Spanish skills stop at “magnana”. The other guitarist was trying to cheer him up. Excellent musicians, all of them, and what a show they know how to put on!
All in all, great show, great audience, great concert! In that order. It’s something to see, if you have the opportunity, even if you’re not too much into Cuban music. I’m not either, but I enjoyed every bit of it.
NOTE: I will most likely update this post, so stay tuned if you’re interested.For now, just I’ve updated the post with links to the clips and thank;s to Grooveshark with an widget for one of Buena Vista Social Club’s albums For all the clips take a look at our geeky Youtube channel for some bad quality clips from the show. Please leave a comment !
Just got this from a friend. Probably an known joke but it’s the first time I see it.
The Six Stages of Debugging
1. That can’t happen.
2. That doesn’t happen on my machine.
3. That shouldn’t happen.
4. Why does that happen?
5. Oh, I see.
6. How did that ever work?
How true this is, isn’t it? Para shared with me that he’s previous boss would say that that the most common phrase you will here from a programmer is – “It works on my machine”.
Ca sa nu ii plictisesc pe cei care nu sunt interesati, uite un scurt rezumat al postului – M-am inscris anul trecut la doctorat, la ASE, la fara frecventa. Am sperat ca o sa pot sa fac ceva inteligent si util si mie si altora, sa cercetez ceva interesant. Mi-am petrecut primul semestru inventand noi injuraturi. Mi-am petrecut 2 saptamani si ceva din viata tocind niste aberatii pe care deja le-am uitat. Si-au batut unii joc de mine, asa, gratuit. Si asta la un nivel la care ar trebui sa fie alte pretentii. Mai tragic e ca nu au defecat stimatii domni profesori numai pe mine, ci si pe alti vre-o 200 si ceva de nefericiti. Si acum, acelasi lucru dar in mai multe cuvinte. Enjoy.
De ce se duce un om la scoala? Pentru ca e trimis de parinti si ca sa nu ingroase randurile analfabetilor. De ce se duce un om la liceu? Sa se faca si mai destept, si pentru ca e olbigatoriu sa ai 10 clase (parca). Si oricum, daca vrei o slujba cat de cat decenta, e o idee buna. De ce se duc oamenii la facultate? Pai deja cam e decizia omului respectiv. Bineinteles ca parintii inca au o influenta mare, dar stiti cum e, 18 ani, drept de vot. Si omul respectiv alege sa faca o facultate pentru a avea o sansa la o slujba si mai buna. De ce fac oamenii masterate? Pai ori ii obliga aia pentru care muncesc, ca altfel ii dau afara, sau vor sa avanseze profesional. De ce fac oamenii un doctorat? Pai sa se faca mai destepti, sa isi creasca si mai mult sansele de promovare, sau poate ca sunt profesori si au nevoie de titlul de doctor sa promoveze. Dar aici, deja, decizia este 100% constienta.
Si toate aceste intrebari existentiale mi le pun sa vad de ce m-a mancat in fund sa ma inscriu la doctorat. Idea nu parea rea. Am vorbit cu un profesor, parea interesant, o sa studiez ceva, o sa fac cercetare. Ganduri. Pun in balanta una alta. Timpul meu + banii mei >= beneficii (inca o hartie si nenumarate orgasme intelectuale si poate ceva sanse la o slujba mai buna). Cum necum, iata ca m-am dus la sfarsitul unei veri toride si m-am inscris.
Si incepe distractia. Una dintre primele discutii cu domnul profesor care urma sa-mi fie coordonator se sfarseste cu urmari tragice pentru tema aleasa initial. Schimbam tema, schimbam coordonatorul. Orgoliul nr 1 atins (si nu era al meu). Dezamagire = 1;
Trece timpul, se apropie sesiunea. Vreau si eu sa-mi fac proiectele din timp, ca daca am invatat ceva din prea multi ani de scoala si ceva ani de zburdat pe campia muncii e ca termenele limita nu sunt de loc amuzante cu cateva ore inainte, daca tu nu ai facut nimic. Dezamagire++;
Dar cum zice cantecul: Dream On
Suport de curs – iok, null, void etc. Proiecte? Las’ ca pana la examen aflam noi.
Da, examen, ca in anul 1. Din ala cu sesiune + sesiune reloaded (restante), ca de, n-am tocit suficient pana acum, trebuie sa demonstezi ca stii sa memorezi poezii. Ca sa nu o dau in balarii complet de pe acum, mentionez cateva din fabuloasele materii, indisbensabile pentru un doctorand in stiinte economice (chiar daca eu studiez de ale mele, legate de informatica, tot in aceeasi amestecatura pic, ca cibernetica tot din ASE face parte). Aceste minunate materii sunt: microeconimie, econometrie, managementul organizatiilor (ce naiba o mai fi si gaselnita asta), managementul proiectelor de cercetare (aparent singura materie cu ceva utilitate) si vedeta galei macroeconomie! Dezamagire++;
Ma gandesc ca atunci cand au ales materiile s-au gandit domnii profesori – oare care sunt materiile care o sa-i chinuie pe amaratii aia cel mai mult? Ma mir cum n-au bagat analiza matematica si probabilitati.
Dar sa zicem ca in fundul putului gandirii exista si o logica in a obliga pe unii care stiu ce vor sa faca (si in peste 90% din cazuri nu are legatura cu materiile lor), au mai facut balariile astea acum destui ani si probabil ca n-au mai facut o derivata de cel putin 5 ani (in cazul junilor, ca mine) sa studieze sus mentionatele stiinte economice. Mie imi scapa logica, dar sa presupunem ca exista. Sper.
Dar ce nu pricep nici sa ma tai, spanzuri, bati, dai cu pietre in mine este de ce trebuie sa predai materiile astea de parca ai avea in fata niste pusti de 19-20 de ani, abia scapati din ghearele liceului, si cum zice cantecul “libertate frate, poate facultate”? Nu trebuie decat sa ridice nasul din cursurile alea scrise cu posteriorul (rar mi-a fost dat sa vad lucrari facute mai incompetent, poate doar la un curs la master am mai avut neplacerea sa vad asa ceva) si sa se uite in sala si vor observa, ba nu!, vor fi luati prin surprindere (ca autoritatile de orice ninsoare) ca in banci (in loc sa fie la munca, sau sa doarma, asta in functie de ziua saptamanii) sunt multi oameni care au depasit starea de boboc si a caror medie de varsta probabil graviteaza leviteaza in jurul a 30 de ani.
Of, trecem si peste cele cateva cursuri chinuite la care am participat. Fiind la Fara Frecventa am fost scutit de placerea de a trebui sa merg la cursuri aproape zilnice, asta contra unei sume de bani care ma face sa musc din mouse de fiecare data cand ma gandesc si care imi neaga orice drept de a spera la vre-un loc la buget (ori pe bani ori la cursuri cu prezenta obligatorie). Dar tot aceiasi suma (bietul mouse, cred ca si-a pierdut un buton) ar trebui sa-mi asigure si acces la suport de curs decent. Probabil ca nu ajuns domnii profesori cu cititul regulamentului pana la punctul asta. Dezamagire++;
Se apropie sesiunea. Incep sa apara cerintele de proiect. Incepe agitatia. Tocesc, fac proiecte, tocesc, din cand in cand mai si dorm, tocesc. Vine primul examen, econometrie, imi iau avant, plonjez gratios deasupra 5-ului, aterizez la timp pentru urmatorul, managementul organizatiilor, imi iau avant, primesc una fix in … oo … de la arbitru (Dezamagire++++), trec pe sub 5 atingandu-l, dar pe dedesupt. Injur pentru lipsa de fair play a arbitrului, pe care il doare tot acolo unde mi-a dat el una. Ma rostogolesc, imi iau avant, ridic ochii in sus la timp sa vad cum aterizeaza fix intre ochi, sau urechi, depinde de perspectiva, ciocanul scapat de arbitrii de la urmatoarea materie, celebra legendara Macroeconomie, plonjez gratios pe burta, undeva pe la nivelul unui 2. Ma ridic, mai uit in jur si admir catastrofa. Se pare ca am fost bun cu 2-ul meu. O campie de 1, presarata cu cateva flori rare cu valori mai mari de 5. Carnagiu (Dezamagire++++++). Ma scutur, imi bag… bluza-n pantaloni si imi strang ce a mai ramas din inteligenta pentru ultimele 2 probe, microeconomie si managementul proiectelor la care reusesc inimaginabila trecere din prima.
Rezultatul, cu 2 esescuri intram in runda 2, sesiunea reloaded. Si in timp ce stau si-mi refac legaturile sinaptice dintre neuroni, ma intreb, de ce naiba e nevoie sa dai la glezne, ca arbitru, intr-un joc mai mult sau mai putin amical.
De ce vor unii sa arate, neaparat, cat de destepti sunt ei (placute iluzii) si in proces sa defecheze, cu posterioarele lor nobile, pe marea de nesimtiti, care indraznesc sa se gasesca in preajma? De ce unu’ din ei trebuie sa faca pe plictisitu’ iar altu’ sa uite ca la batranete trebuie sa ai un pic de intelepciune si nu sa faci colectie de blesteme?
Bine, a trecut, intram si in runda 2. Ne stim mai bine arbitrul. Ne pe el de fair play si om trece. Dar poate ca putem face vre-o revolta? Sa tragem in teapa pe cei care dau la glezne? Yes we can (not). Discutii intre cei suferinzi, proteste, propuneri, semnaturi. Din pacate totul s-a rezumat la 200 de mailuri si cateva iscalituri. Din diferite motive obiective sau subiective, nu ne-am mobilizat suficienti incat sa putem sa miscam ceva. Asa ca in sesiunea reloaded ne vom intalni iarasi si din nou cu aceiasi destepti. Dezamagire++.
Concluzia mea din toate astea? Multi masochisti pe lumea asta, si probabil eu sunt unui dintre ei. Altfel de ce m-as baga, constient in toate povestea asta? Si mai e si pe banii mei.
Intrebarea cu care m-am luptat in ultima jumatate de saptamana, de la ultimul examen incoa – sa-mi mai bat joc de propriul timp liber si bani in continurare? Raspunsul a fost da. Motivul a fost sa nu dau satisfacite la deja prea multi ingamfati, care au pretentia ca sunt profesori. Bine, prost, joc dupa regulile lor si oi ajunge la mal. Daca in proces pot sa rup si vre-o 2 picioare, cu atat mai bine.
Dar nu e totul negru. Nu vreau sa fiu nedrept. Au fost si cativa profesori care au dat dovada de intelepciunea la care ne-am asteptat de la ei, care ne-au tratat cu respectul pe care il meritam si, zic eu, au fost rasplatiti la randul lor cu acelasi respect, si care si-au dat silinta sa ne dea si o bruna de cunostinte si nu sa ne scoata peri albi.
Ce am invatat in ultimele 2 saptamani a fost nu cum se face o regresie si care e modelul macroeconomic a lui Sollow, ci ca nu trebuie sa subestimezi niciodata orgoliul oamenilor si capacitatea lor de a te dezamagi.
Un pic off topic. Se pare ca si altii, mai destepti ca mine, si-au pus intrebarea la ce e buna scoala. Aici gasiti parerile lui Seth Godin.
!