Cu natura ne mandrim – fauna de Sinaia Comments Off
Pentru a observa comportamentul diferitelor specii care salasluiesc pe minunatele partii mioritice cel mai bine e sa te duci acolo unde acestea abunda, la coada la telescaun / cabina. Coada de la telescaunul din Valea Dorului din Sinaia parca are un caracter aparte. Datorita conformatiei unice, punctul de atractie maxima numit Cota 2000, reuseste sa separe eficient speciile de ante-partiasii de partiasi adevarati, in vale scurgandu-se sau rostogolindu-se numai acele exemplare ce poarta clapari. Veri lor apropiati, purtatorii de pantofi, se limiteaza sa inghete pana la defecare pe dumnealor la sus mentionata cota.
Observand cu atentie fauna am deslusit urmatoarele specii:
- Nebarbieritii - aceste specimene, cu predominanta masculi, au drept caracteristica generala posesia unei barbi de vre-o 2-3 zile ce ofera un aspect neingrijit dar totusi de mascul feroce. Cu varste in jur de 40 de ani, acestia trebuie neaparat sa fumeze tigari mentolate in timp ce asteapta la coada, ca de, sunt in aer liber. Vorbesc mult si neaparat tare si conduc jipane, lucru pe care il aflii, fara sa vrei, din zbieratele fratesti adresate altor specimene din aceiasi familie. O trasatura caracteristica este sociabilitatea excesiva, aceste specimene parand sa cunoasca orice casiera, chelenrita / chelneroi, tip de la telescaun. Din pacate, se pare ca rezistenta lor este scazuta, simtind nevoia sa se retraga la protectia jipanului imediat dupa ora 2.
- Echilibristii - acesti adevarati kamikaze ai partiilor risca fara sa clipeasca viata… celor din jur. Ii recunosti dupa stilul nesigur, viteza excesiva cu care se deplaseaza pe partie si lipsa betelor, considerate, probabil, inutile. Acest aspect le da si numele. Agitand mainile cu disperare, in timp ce incearca sa se redreseze si sa calce pe scafarlie vre-un nefericit care a facut greseala sa fie si el prin preajma, acestia seamana cu niste echilibristi.
- Grabitii - Sunt usor de recunoscut. Aceasta specie enervanta e un fel de gluma proasta. Din motive necunoscute, au tendinta sa se aproprie de coada de la telescaun cu viteza excesiva, oprindu-se numai in ultimul moment, improscand pe cei care s-au incolonat deja cu un nor de zapada. Motivul comportamentului este inca necunoscut insa unii presupun ca este strans legat de fenomenul balenelor care se arunca pe plaja. Altii sustin ca un defect genetic le creaza imposibilitatea sa-si dea seama cu exactitate de distante.
- Racaitorii - sunt acele personaje pitoresti care prefera snowboardul ca mijloc de deplasare pe partie. Acestia reprezinta prima faza de dezvoltare pentru specia hai-teci, ramura snowboarderi. Lipsiti de experienta, acesti tineri hai-teci se dezorienteaza usor, motiv pentru care ajung cu instrumenul din dotare perpedicular pe panta. Aparent, odata ajunsi in aceasta pozitie se blocheaza, parcurgand oricat a mai ramas din traseu asa. Din pacate, acest defect al speciei afecteaza intreaga fauna. Efectele comportamentului pot fi usor observate in portiunile mai abrupte, locuri care au tendinta sa il declanseze, si unde, ca rezultat al racaielii, gheata si pietroiele abunda. Din fericire, evolueaza repede. Iar uneori, nu toti ajung parte a speciei hai-tecilor.
- Hai-Tecii – Exista doua ramuri ale acestei specii – skiorii si sbowboarderii. Aparent neinruditi, acestia au stramosi comuni, materialul genetic fiind aproape identic. Ambele specii pot fi identificate dupa invelisul corporal strident, bineiteles de marca. Schiurile sau sbowboardurile sunt si ele stridente. Daca cei din jur nu observa echipamentul, acestia au grija sa comunice intre ei zgomotos pe aceasta tema. Partea buna e ca cei din jur sunt la curent cu preturile si tendintele din domeniu.
- Educatorii - Specimenele acestea sunt insotite constant de niste masochisti care vor si ei sa devina parte din tagma partiasilor. Nu se stie ce au educatorii cu invatacei lor dar dupa racnetele de genul “tine be mainile in fata, ce p&^% mea ti-am zis”, e clar ca exista o problema inte ei.
- Crescatorii - Sunt inruditi cu educatorii, insa exista diferente evidente. Adultii speciei sunt insotiti de unu sau mai multi tineri ai speciei. Copilasii, majoritatea purtatori de cagula, indiferent de conditiile meteo, se baga in fata la coada, calcand pe schiuri pe restul si strigand in gura mare “hai ma tata”. Adultii speciei isi motiveaza comportamentul cu vorbe de genul “ce ai mai, e si el copil”. Daca vre-un factor extern le afecteaza trista existenta atunci acestia zic ceva de genul “nu vezi mai ca e un copil aici”.
Bineinteles exista multe alte specii care populeaza partiile. Multe dintre ele evita punctul de atractie numita coada de la telescaun pe cat posibil, din acest motiv fiind greu de identificat. Aici, dragi cititori, e randul vostru sa spuneti ce specii ati identificat.
